• C.A. Stoica

Stânga și dreapta în politica noastră

În ce măsură cele două categorii ideologice sunt relevante pentru publicul larg?



In ultimii ani, în încercarea de a se defini mai bine şi – intr-o anumită măsură – de a se ralia standardelor din familiile politice europene, partidele autohtone au inclus tot mai des în discursul reprezentanţilor lor noţiuni precum “stînga’” şi “dreapta.” Auzim astfel de la liderii PD-L că ei ar reprezenta adevărata dreaptă din Romania, o chestiune disputată intens şi de tinerii intelectuali de centru-dreapta pe care îi regăsim în formaţiuni de tipul Noua Republică sau Forţa Civică – aliate cu PD-L-ul pentru alegerile generale de anul acesta. De cealaltă parte, PSD-ul îşi afirmă repetat apartenenţa la marea familie politică a unei stîngi europene modernizate (deşi în unele privinţe electoratul său diferă de cel al partidelor de stînga din alte state europene cu o mai îndelungată tradiţie democratică). PNL-ul se auto-defineşte ca partid de centru-dreapta invocînd tradiţia şi istoria sa şi încercînd să combată posibilele efecte negative ale etichetei “socialişti” pe care PD-L şi aliaţii săi i-o atribuie în virtutea alianţei cu PSD. Într-un fel, obstinaţia principalelor forţe politice de la noi de a se defini în raport cu binomul stînga-dreapta pare a avea următoarele motive:

1) În interiorul respectivelor partide astfel de precizări pot contribui la o clarificare ideologică şi la formularea unor discursuri şi politici publice consistente cu principiile ideologice ultime la care se raportează. Altfel spus, cu timpul, vom ajunge poate să avem candidaţi de centru-dreapta care să nu mai propună în campanii electorale gratuitate pe mijloacele de transport în comun (vezi cazul Prigoană); la fel, vom ajunge poate să avem reprezentanţi ai stîngii care să chestioneze aşa-zisa infailibilitate a soluţiilor de genul “privatizare cu orice preţ” sau “doar managementul privat poate salva companiile de stat”. 2) La nivelul electoratului, astfel de delimitări şi clarificări ideologice vor putea furniza alegătorilor nişte criterii pe baza cărora să evalueze politicile publice propuse de diverse formaţiuni politice şi promisiunile electorale ale candidaţilor (fie la nivel local fie la nivel central). Cele două procese de clarificare ideologică vor lua însă timp îndelungat şi nu vor conduce la eliminarea definitivă unor situaţii în care opţiunile unor alegători ar putea fi interpretate ([neo]Marxist) drept vot împotriva propriilor interese (de clasă).


Lăsînd la o parte aceste consideraţii generale, mă opresc în cele ce urmează asupra alegătorilor: cum se definesc aceştia în funcţie de binomul stînga-dreapta în prezent? Cum se distribuie simpatiile electorale în funcţie de cei doi poli “stînga”/”dreapta”? Cum se distribuie opţiunile pentru “stînga” şi pentru “dreapta” în funcţie de o serie de caractersitci socio-demografice precum gen, vîrstă, nivel de şcolaritate, statut ocupaţional (activ/inactiv)?

Pentru a răspunde la aceste întrebări folosesc datele unui sondaj de opinie la nivel naţional, care a fost efectuat de CURS în perioada 23 august – 6 septembrie, 2012. Sondajul a fost realizat pentru organizaţia non-guvernamentală CeRe (Centrul de Resurse pentru Participare Publică) şi este parte a unui proiect finanţat de Fundaţia Charles Stewart Mott. Eşantionul a fost aleator, stratificat în funcţie de arii socio-culturale şi mediu rezidenţial (urban şi rural). Interviurile au fost de tipul faţă-în-faţă; volumul total al eşantionului 1.100 de respondenţi cu vîrste de 18 ani şi peste; marja teoretică de eroare la nivelul întregului eşantion este de +/-3% la un nivel de încredere de 95%. Consideraţiile şi analizele prezentate în continuare nu reflectă în nici un fel poziţiile CeRe sau ale Fundaţiei Charles Stewart Mott. Rezultatele integrale ale studiului vor fi date publicităţii de către CeRe; datele prezentate aici sunt folosite cu acordul CeRe.


Din acest sondaj voi discuta răspunsurile obţinute la două întrebări. Prima întrebare se referă la autoplasarea respondenţilor pe o scală de la “0” la “10” unde “0” înseamnă “stînga” iar “10” înseamnă dreapta. Această întrebare este des folosită la nivel internaţional în studii privind opţiunile politice; ea a fost preluată şi alte în sondaje realizate în Romania de către CURS sau alte institute de sondare. Unii specialişti şi-au manifestat rezerva faţă de folosirea acestei întrebări din mai multe motive. In primul rind, noţiunile “stînga”/”dreapta” ar avea conotaţii aparte în spaţiul central şi est european, spre deosebire de vestul Europei. (E drept, “stînga” şi “dreapta” au conotaţii diferite şi în SUA comparativ cu vestul Europei.) În al doilea rind, invocîndu-se o aşa-zisă cultură politică mai slab dezvoltată a spaţiului central şi est european, unii analişti susţin că răspunsurile la o astfel de întrebare ar fi distorsionate de faptul că noţiunile respective nu sunt îndeajuns de cunoscute de cetăţenii fostelor ţări comuniste. În al treilea rind, la un nivel mai general, unele voci consideră că în perioada contemporană (marcată de valori post-materialiste dar şi de o criză economico-politică dramatică), “stînga” şi “dreapta” nu mai reprezintă repere semnificative pentru înţelegerea opţiunilor politice ale cetăţenilor. Criticile enumerate anterior au o bază empirică solidă şi de aceea, în interpretarea rezultatelor analizelor prezentate aici, ele trebuie avute în vedere de către cititori.

A doua întrebare pe care o voi folosi este “Care este partidul politic de care vă simţiti mai apropiat/ă?”. Întrebarea NU se referă la opţiuni de vot ci – aşa cum este folosită la nivel internaţional şi la noi – îşi propune să identifice nucleele susţinătorilor unor candidaţi, partide sau aliaţe politice (aşa-numiţii “core voters.”) Şi această întrebare are limitele sale. Spre exemplu, unii specialişti susţin că procentul celor care declară că au o simpatie politică tinde să varieze în funcţie de context. Bunăoară, între alegeri, în perioadele de acalmie politică sau, dimpotrivă, în perioadele de criză sistemică, procentul celor care exprimă o opţiune tinde să scadă. Invers, în perioadele premergătoare campaniilor electorale şi mai ales în timpul acestora, cînd interesul pentru politică tinde să crească, procentul respondenţilor care declară că au simpatii politice (în sensul definit de întrebarea acesta) tinde de asemenea să crească. Fără îndoială, există şi alte influenţe contextuale în sensul mai larg al ţărilor ori regiunilor luate în calcul. Unii observatori ai fenomenului politic susţin că în Europa de est, datorită trecutului apropiat, oamenii sunt mai circumspecţi ori rezervaţi în raport cu simpatia acordată partidelor politice în general. Şi aceste limitări trebuie avute în vedere de către cititori în înterpretarea rezultatelor de mai jos.


Încep aşadar cu distribuţia procentuală a răspunsurilor la întrebarea privind auto-poziţionarea pe scala “stînga-dreapta” (vezi graficul de mai jos).Pentru o citire sintetică a rezultatelor, am grupat răspunsurile în categorii mai mari (desigur, nu sunt singurele moduri de grupare posibile).





Există cel puţin două modalităţi de a analiza (sumar) aceste chestiuni. O primă modalitate este cea a unei analize bi-variate de tipul unui tabel de contingenţă. O a doua variantă implică calcularea mediei pe scala ideologică de la 0 la 10 pentru simpatizantii principalelor formaţiuni politice.


Tabelul 1 prezintă rezultatele analizei bi-variate (ori, pentru nespecialişti, cu două variabile sau în funcţie de doi factori) a preferinţelor ideologice şi a simpatiilor pentru diverse partide politice. Înainte de a începe, trebuie să fac unele precizări pentru cititorii care nu sunt familiarizaţi cu aspectele tehnice sau de specialitate: 1) In analiza de mai jos, am grupat categoriile scalei 0-10 în “stînga” (0-4), “centru” (5) şi “dreapta” (6-10); datorită numărului mic de cazuri, am grupat în categoria “Alt partid sau alianţă politică” PRM, PC, Noua Republică, PCM, Iniţiativa Civică etc.


2) In Tabelul 1, am pornit de la presupoziţia teoretică potrivit căreia preferinţele ideologice pentru dreapta sau stînga sunt cele care influenţează/determină simpatia pentru un partid politic sau altul. Altfel spus, presupun că o persoană care se declară de stînga va tinde să voteze un partid de stînga; la fel, presupun că o persoană care spune că este mai apropiată de “dreapta” va vota, în consecinţă, un partid de dreapta. Evident, s-ar putea ca sensul cauzării să fie invers şi anume cei ce votează partide de stînga să declare, din acest motiv, că au opţiuni ideologice de stînga. Cu alte cuvinte, la acest punct avem de-a face cu o mai veche dilemă a relaţiei cauzale dintre atitudini şi comportamente: atitudinile determină comportamentele sau comportamentele determină atitudinile? Spre exemplu, cumpărătorul cumpără ceea ce preferă (atitudine -> comportament) sau cumpărătorul preferă ceea ce cumpără (comportament -> atitudine)? Există modalităţi statistice de a verifica sensul cauzării însă nu voi insista aici asupra acestor chestiuni.3) Urmare a presupoziţiei de la punctul anterior, totalul în tabel este pe rind. Procentele din Tabelul 1 se citesc pe rind, astfel: dintre cei ce se declară de stînga, 55% se simt apropiaţi de PSD, 6% de PD-L, 11% de PNL, 1% de UDMR, 5% de PP-DD, 6% de alt partid, 12% nu se simt apropiaţi de nici un partid politic iar 3% dintre cei de stînga nu au răspuns la întrebarea privind simpatiile pentru partide politice. Ultimul rind al tabelului (TOTAL) cuprinde procentele înregistrate la nivelul întregului eşantion pentru întrebarea “Care este partidul politic de care vă simiţiti cel mai apropiat/ă?” (Atenţie: în acest tabel, în categoria alt partid am inclus şi alte partide care fuseseră prezentate separat în graficul de la inceput.)




Principalele constatări: 1) Potrivit testelor statistice pe care le-am efectuat, există o asociere statistic semnificativă între opţiuni ideologice (stînga-dreapta) şi simpatii pentru partide politice. Pentru nespecialişti, “asociere semnificativă sub raport statistic” înseamnă că asocierea dintre opţiuni ideologice şi simpatii politice nu este întîmplătoare ci indică existenţa unei structuri (ori a unei relaţii) consistente între cei doi factori; 2) Precizarea de la punctul 1 este vizibilă bunăoară prin faptul că peste jumătate dintre cei care sunt de stînga (ori 55%) votează PSD (un partid de stînga). La fel, peste jumătate dintre cei care se declară de dreapta (ori 54%) votează două partide de dreapta (PD-L cu 32% si PNL 22%). Acelaşi lucru poate fi observat şi în cazul celor care nu au răspuns la întrebarea privind opţiunile ideologice pe scala stînga-dreapta. Dintre aceştia, 60% susţin că nu se simt apropiaţi de nici un partid politic. 3) Majoritatea relativă a respondenţilor de centru (41%) nu se simt apropiaţi de nici un partid politic – un lucru care poate fi speculat de actualele formaţiuni politice sau, cine ştie, de o viitoare formaţiune politică de centru. Totuşi, PSD tinde să atragă, procentual, cele mai multe simpatii din rîndul “centriştilor,” comparativ cu alte formaţiuni politice (15%). 4) Procentul celor care se declară de “dreapta” dar nu se simt apropiaţi de nici un partid politic (18%) este mai mare decît procentul celor care se declară de stînga dar nu se simt apropiaţi de nici un partid politic (12%). Teoretic, formaţiunile de dreapta ar avea un spaţiu de creştere mai mare decît formaţiunile politice de stînga; lucrurile sunt însă mult mai complicate decît ar sugera-o această interpretare simplistă.


În Tabelul 2, utilizez cea de a doua modalitate de abordare, prin calcularea mediilor obţinute pe scala stînga-dreapta pentru cei ce se simt apropiaţi de diverse partide politice. (Am eliminat din calcul formaţiunile politice pentru care aveam un număr foarte mic de cazuri; evident, în calcularea mediilor am exclus non-răspunsurile.)



Şi în acest caz, rezultatele testelor statistice pe care le-am efectuat atestă faptul că există diferenţe semnificative sub raport statistic între mediile calculate pe scala stînga-dreapta pentru simpatizanţii diverselor partide politice luate în discuţie. Ca regulă de citire: cu cît valoarea mediei este mai apropiata de 0, cu atît mai puternică orientarea către stînga. Invers, cu cît valoarea mediei este mai apropiată de 10, cu atît mai puternică orientarea către dreapta. Trebuie să nu uităm că “5” reprezintă mijlocul scalei.

Principalele constatări: 1) Există distincţii clare şi din acest punct de vedere între simpatizanţii partidelor de stînga şi cei ai partidelor de dreapta: media pe scala stinga-dreapta este 3,4 pentru simpatizanţii PSD în vreme ce media pe aceeaşi scală pentru simpatizanţii PD-L este de 6,78 iar pentru simpatizanţii PNL este de 5,83; 2) Pe total (şi nesurprinzător avînd în vedere distribuţia răspunsurilor), media pe scala stînga-dreapta este de 5,09 (undeva la centru); 3) Aparent, simpatizanţii PD-L par a se situa “ mai la dreapta” decît simpatizanţii PNL; 4) Cei susţin că nu sunt apropiaţi de nici un partid politic se situează aproape de centru şi relativ mai aproape de simpatizanţii PPDD din acest punct de vedere.

Aşadar, din datele prezentate anterior, se pare că există o relaţie semnificativă (ori, sa-i spun, consistentă) între definirea în termeni de stînga-dreapta şi simpatii politice. Ca în multe alte situaţii, există şi inconsistenţe între simpatii pentru partide politice şi preferinţe ideologice (stînga-dreapta) şi îi invit pe cititori sa analizeze aceste inconsistenţe. Voi reveni într-o viitoare postare cu o analiza a modului în care se distribuie opţiunile pentru “stînga” şi pentru “dreapta” în funcţie de o serie de caractersitci socio-demografice precum gen, vîrstă, nivel de şcolaritate, statut ocupaţional (activ/inactiv) şi cu alte interpretări pe marginea acestor date.


(În curând) Subscribe to My Newsletter

  • LinkedIn Social Icon
  • White Facebook Icon

© 2023 by TheHours. Proudly created with Wix.com