(În curând) Subscribe to My Newsletter

  • LinkedIn Social Icon
  • White Facebook Icon

© 2023 by TheHours. Proudly created with Wix.com

  • C.A. Stoica

„Constantin” - o carte fascinantă

Iulian Bocai – câștigătorul Concursului de Debut al editurii Polirom din 2018 pentru cartea „Ciudata și înduioșătoarea viață a lui Priță Barsacu”– revine cu un nou volum, în opinia mea, remarcabil.



Citesc cu greu ficțiune. E, poate, deformație profesională. Ca sociolog, renunț ușor la lectura unor lucrări de ficțiune care nu au veridicitate ori nu sunt plauzibile din punct de vedere sociologic. Volumul de debut al lui Iulian Bocai era nu doar veridic sociologic ci și antrenant, într-o manieră particulară. „Ciudata și înduioșătoarea viață..” are pagini pe care nu aș ezita nici un moment să le recomand la cursuri introductive de sociologie sau antropologie, cu niște descrieri succinte, foarte pătrunzătoare și memorabile ale ruralului românesc din anii 90 (îndeosebi ale relațiilor sociale din rural). Autorul a mai primit, pentru acest volum, Premiul Festivalului Primului Roman de la Chambéry, Franța, ediția 2019 și Premiul revistei „Observator cultural” pentru Debut, ediția 2019.


Am așteptat cu nerăbdare cel de al doilea volum al lui Iulian Bocai și nu m-a dezamăgit. „Constantin” descrie o altă lume, cea a Bucureștiului primelor decenii de după „Revoluție”. Eroul principal este un bătrân în a cărui casă a stat în gazdă Mihai, un tânăr venit din provincie la facultate în Capitală. Un bătrân ciudat din multe puncte de vedere a cărui casă dărăpănată reușea să atragă chiriași la fel de ciudați. Privirea (ori intuiția) sociologică aparte a lui Iulian Bocai este dublată sau – mai bine zis -- amplificată de un talent scriitoricesc remarcabil. Am râs din plin la unele întâmplări și m-au emoționat profund altele. M-a uimit capacitatea autorului de a recrea o lume aparent uitată, căci cine și cât își mai amintește de mizeria și cenușiul acelor primi ani ai tranziției, într-un București în care încă existau telefoane publice cu cartelă, fără Internet, cu „Anunțul Telefonic” pe post de olx.ro, cu oameni fără alte speranțe decât cea a venirii în Capitală fie pentru a face o facultate din pasiune, fie pentru a-și găsi un loc de muncă, cu „gazde” („proprietari”) manicali și hrăpăreți, dintr-o altă lume. Toader Constantin – gazda lui Mihai – este și el dintr-o altă lume dar, spre deosebire de multe alte personaje, este aparte. În ciuda tuturor ticurilor, răutăților și secretelor sale, Constantin dă dovadă de umanitate – o umanitate care pare să fi dispărut în prezent. Umanitatea lui Constantin este descoperită de Mihai (în fapt, înțeleg, Iulian Bocai) și dezvăluită cititorului, treptat, cu un talent, o imaginație sociologică și o scriitură impresionante. Vă recomand cu toată căldura și acest volum al lui Iulian Bocai.